Suport telefonic sau pe e-mail L-V 9:00 17:00
0747.167.514 contact@universulelectricelor.ro

Compania Elbi Electric & Lighting lansează noul magazin online Universul Electricelor

București, 20 iulie 2022 – Elbi Electric & Lighting, cel mai mare importator, distribuitor și vânzător independent de echipamente și materiale electrice, lansează magazinul online Universul Electricelor. Un e-shop dedicat tuturor profesioniștilor din domeniu, cât și persoanelor fizice pasionate de bricolaj. 

Vizitatorii platformei Universul Electricelor au la dispoziție un catalog impresionant de produse, magazinul online fiind împărțit pe categorii principale pentru a facilita procesul de căutare. Gama include corpuri de iluminat decorative și tehnice, surse de iluminat, aparataj, dispozitive smart și multe altele. Totodată, clienții pot alege dintr-o varietate de branduri, atât marcă proprie Elbi (Total Green, Novelite, Erste, Inlet, Solentis, PULSAR), cât și branduri partenere (Philips, Gewiss, ABB, Eaton, Schneider etc).

„Căutăm întotdeauna oportunități și metode de a dezvolta noi relații cu clienții noștri și de a răspunde cât mai personalizat nevoilor acestora. În comportamentul actual al clienților, accentuat și de contextul pandemiei, am remarcat dorința crescândă de proiectare și amenajare a spațiilor din interiorul și exteriorul locuinței proprii. Drept urmare, am creat un magazin online care oferă acces la un portofoliu vast de echipamente electrice, menit să răspundă tuturor cerințelor.”, declară Cristinel Sandu, CEO Elbi Electric & Lighting.

Având cel mai mare și mai diversificat stoc raportat la industrie în depozitul central al companiei Elbi Electric & Lighting, timpul de livrare al comenzilor este semnificativ diminuat. Livrarea se realizează la nivel național prin intermediul firmelor de curierat partenere iar clienții au posibilitatea de a opta pentru plata online sau ramburs la primirea coletului.

 „Lansarea magazinului online Universul Electricelor este rezultatul unei preocupări continue în ceea ce privește crearea și dezvoltarea de noi soluții digitale pentru clienții companiei. Alături de echipa internă și parteneri, am reușit să transpunem în noua platformă know-how-ul obținut în cei aproximativ 26 de ani de prezență în acest sector. Întregul proiect a fost posibil datorită mobilizării exemplare, a promptitudinii și seriozității echipei care a reușit să găsească rapid soluții pentru fiecare provocare. Ne dorim să oferim experiențe de navigare și achiziție cât mai practice clienților și, de aceea, vom lucra permanent la îmbunătățirea platformei și la dezvoltarea de noi funcționalități.”, declară Andreea Oprea, E-commerce Manager Elbi Electric & Lighting. 

Odată cu lansarea magazinului online www.universulelectricelor.ro, compania a pregătit și numeroase beneficii pentru clienți. Printre acestea se numără transportul gratuit la orice comandă plasată pe site în perioada Iulie - August și discount de 10% la produsele smart din gama PULSAR.

###

Despre ElBI ELECTRIC & LIGHTING

Elbi Electric & Lighting este lider național în vânzarea profesionistă de produse și servicii destinate domeniului electric de joasă tensiune. Fondată în urmă cu aproximativ 26 de ani, compania a devenit cel mai mare distribuitor din România de produse electrice, precum: corpuri de iluminat stradal și industrial, trasee pentru cabluri, surse de iluminat, transformatoare, cabluri și conductori, sisteme electrice de automatizare, sisteme de protecție și avertizare pentru circuitele electrice, corpuri de iluminat decorative, aparataj, conectică și sisteme fotovoltaice. 

Elbi Electric & Lighting oferă o gamă vastă de produse care înglobează peste 30.000 de repere distincte, dintre care 15.000 sunt disponibile permanent în stoc. Business-ul este împărțit pe 3 canale de vânzare - distribuție, proiecte și retail/ magazine. Mai multe informații pe www.elbielectric.ro

Articole similare